Reperul
Cultural Eveniment

Premieră la Dramatic: ,,ROMEO & JULIET , parodie în trei episoade”

O nouă premieră va avea loc la Dramaticul gălățean, la acest sfârșit de săptămână. Actorii de la „Fani Tardini” invită publicul la premiera celei de-a treia producții a Stagiunii Estivale 2020: ROMEO & JULIET ,o parodie în trei episoade, după piesa cu același titlu de William Shakespeare, în  regia lui Eugen Făt, iar scenografia este semnată de  Daniel Divrician. Din  distribuție fac parte: Carmen Albu, Dan Căpățână, Aureliu Bâtcă, Svetlana Friptu, Cristian Gheorghe, Răzvan Clopoțel, Tamara Constantinescu, Gabriel Constantinescu și  Adelin Ilie.

„Dacă până acum în majoritatea spectacolelor mele am încercat să scot în evidență EMOȚIA, de data aceasta am renunțat definitiv la ea și am pus în prim plan `NEBUNIA ȘI MALADIA’ zilelor pe care le trăim. Viteza ia locul tihnei și a liniștii, valoarea a fost substituită de `pile’ și superficial, artistul  este înlocuit pe zi ce trece tot mai mult de `vedeta media’, asistăm neputincioși la o sexualizare excesivă a tot ceea ce ne înconjoară, kitsch-ul, siliconul și clișeul ocupă tot mai mult partea adevărului și nu în ultimul rând asistăm la nașterea (atât la propriu cât și la figurat) a unei SOCIETĂȚI BOLNAVE! Este o comedie spumoasă, un roller coaster care conduce spectatorul printr-un Babel dinamic, hiperbolizat cu foarte multe referințe culturale la care cu siguranță se va râde în hohote. Și ce dacă e Romeo și Julieta?! Credeți că Shakespeare a fost scutit de acest tratament? Mulțumesc echipei artistice și tehnice cu care am colaborat la această frumoasă `țăcăneală’!”, declară regizorul Eugen Făt.

Premiera spectacolului ROMEO & JULIET  – o parodie în trei episoade după piesa cu același titlu de William Shakespeare are loc sâmbătă și duminică, 22 și 23 august 2020, la ora 21:00, în Curtea Interioară a Teatrului, din Domnească 59. Durata reprezentației este de o oră. Prețul biletului la premieră este 25,20 de lei. Biletele pot fi cumpărate online de pe platforma bilete.fanitardini.ro și de la casa de bilete a Teatrului.

Postări asemănătoare

Galați | O nouă ediție a festivalului „Danube Folk Festival”

Reperul

Câștigătorii Festivalului Național de Comedie de la Galați, ediția a XXXIII-a

Reperul

Ministrul Culturii promite sprijin pentru reabiltarea clădirii fostului CEC din Brăila

Reperul